Sărbătorile de iarnă de apropie cu repeziciune, astfel că parcă fiecare persoană are tendința de a fi mai bună, de a face acte de caritate, de a dona pentru cei aflați în situații dificile.
Însă, dacă oamenii simpli fac acte de caritate, ce fac cei care au conturi uriașe? Un utilizator al platformei Reddit a pus întrebarea ”Care miliardar sau milionar a făcut, de fapt, bine comunității?”, iar răspunsurile nu s-au lăsat prea mult așteptate.
”Bill Gates donează milioane și milioane pentru cercetarea bolilor, boli cu doar câteva sute sau mii de cazuri în întreaga lume. Jos pălăria! Nu simt decât respect!”, a spus un utilizator.
”Se estimează că Bill Gates a salvat aproximativ 50 de milioane de vieți cu investiția sa de un sfert de miliard de dolari în prevenirea malariei”, a spus un altul.
”George Lucas – cea mai mare parte din acele 4 miliarde pentru care a vândut Războiul Stelelor la Disney au fost investiye într-o organizație de caritate educațională”, a precizat un alt utilizator.
”Chuck Feeney și-a dat aproape toată averea sa de 8 miliarde de dolari sau chiar mai mult atunci cât era încă în viață și a păstrat doar 2 milioane de dolari pentru a trăi după ce a făcut asta”, a pus un utilizator al Reddit despre Chuck Feeney.
”Mark Cuban cu siguranță merită menționat! Ceea ce face el pentru a le oferi oamenilor medicamente pe bază de rețetă la prețuri accesibile este superb!”, a mai spus un alt utilizator al platformei.
”Dolly Parton a creat o organizație de caritate. Ea a început-o și acum mulți oameni ajută. În statul ei de origine chiar poți obține o plăcuță de înmatriculare „Imagination Library”, ale cărei venituri merg, evident, la Imagination Library!”, a spus un alt utilizator.
Foto: Profimedia